Test Drive Suzuki SX-4

18-Mar-2017

Motor / Transmisie

Suzuki își multiplică șansele prin introducerea unor noi generații de motoare turbo, pe care le-am testat de-a lungul timpului și care se dovedesc a fi extrem de bine croite pe nevoile publicului european.

Unul dintre ele este Boosterjet-ul de 1.4 litri și 140 de cai putere, o unitate gândită parcă pentru a lovi în clasicele TSI-uri de la Volkswagen. Motorul propune 140 de cai la 5500 de rotații, dar, și mai important, un cuplu de 220 de Nm, disponibil de la 1500 de rotații.

Pe hârtie nu pare mult, însă dacă o să ne uităm la cele doar 1200 de kilograme ale mașinii, cu tot cu tracțiune integrală, atunci cei 220 de Nm par să fie suficienți. Crossover-ul se simte vioi și implicat de fiecare dată când forțezi puțin plecările de pe loc sau depășirile.

Motorul chiar face casă bună cu mașina, fiind cea mai inspirată alegere pentru cei care nu vor să audă de diesel și ceva mai mult cuplu.

Transmisia manuală cu șase trepte nu este printre cele mai precise din lume. Din contră. Ea este etajată ceva mai lung spre final pentru a ajuta consumul.

 

Consum

Și fiindcă tot a venit vorba despre consum, trebuie să precizăm că Bucureștiul și traficul său au oferit valori între 8.5 și 10 litri/100 de kilometri. Valorile urbane sunt ajutate de un sistem Start-Stop, cu ușoare vibrații la repornire. În afara orașului, valoarea este de 6.5 litri/100 de kilometri.

Dacă ne uităm în fișa oficială, Suzuki ne promite o medie de 5.6 litri/100 de kilometri, mai mică decât a proaspăt lansatelor Volkswagen Tiguan și Seat Ateca, modele care sunt poziționate oricum în partea superioară a segmentului compact. Nissan Qashqai și Renault Kadjar vin cu valori asemănătoare lui SX4, iar Duster promite doar 6.3 litri/100 de kilometri.

 

Performanţe

La capitolul performanțe, Suzuki SX4 promite să accelereze de la 0 la 100 de km/h în 10.2 secunde, un timp insuficient de bun pentru a putea bate rivali cu renume, cum ar fi Skoda Yeti, Volkswagen Tiguan sau chiar noul Ateca. Diferența față de Renault Kadjar este infimă, iar pe Nissan Qashqai și Dacia Duster japonezul îi lasă în urmă fără probleme.

 

 

 

Interior

Faceliftul operat pe noul SX4 aduce câteva materiale noi, un sistem multimedia pe care îl găsim și pe fratele mai mic Vitara, dar și o serie de tehnologii proaspete. Interiorul nu se modifică foarte mult, fiind în continuare destul de încăpător pentru cinci pasageri. De asemenea, regăsim și o mulțime de spații de depozitare generoase, atât la nivelul portierelor cât și al consolei centrale. Și spațiul pentru telefoanele mobile este suficient de mare și adânc.

Ergonomia sistemului de climatizare este bună, însă operarea computerului de bord ar fi putut fi îmbunătățită, fiind parcă înghețată în timp. Calitatea materialelor rămâne una demnă de un entry-level în segmentul SUV-urilor compacte. Avem plastic destul de tare în multe locuri, iar finisajele sunt perfectibile.

Calitatea ar putea fi pusă sub semnul întrebării, de exemplu, de faptul că forțarea închiderii geamului atunci când acesta este deja în poziția maximă antrenează în mișcare fața de ușă. Adică aceasta se va mișca cu totul. Ar fi însă nedrept să etichetezi o mașină doar după acest aspect, care tinde să fie mai degrabă o lipsă de rafinament.

Cât privește capacitatea portbagajului, cei 430 de litri ar putea părea insuficienți într-un segment în care toți se laudă cu valori mult mai mari. Doar Qashqai și Skoda Yeti se învârt în aceeași zonă.

 

Preţ de achiziţie

Când ai pe piață un Dacia Duster care pleacă de la puțin peste 10.000 de euro, e foarte dificil să devii cea mai abordabilă opțiune din segment. Este aproape imposibil, chiar dacă prețurile tale sunt destul de mici și pornesc de la 14.600 de euro.

Dacă vă doriți însă motorul pe care l-am testat noi, alăturat unei tracțiuni integrale și unui nivel de echipare generos, socotelile ajung la maxim 20.700 de euro cu TVA inclus. Cred că este de la sine înțeles că Volkswagen Tiguan și Seat Ateca sunt cu câteva mii de euro mai scumpe.

Chiar și Renault Kadjar, care vine fără 4x4 pe versiunea 1.2 TCe, este mult mai scump: 22.500 de euro. La fel se întâmplă și cu fratele său Nissan Qashqai, care ajunge la 24.000 de euro, de asemenea fără 4x4.

Skoda Yeti este ceva mai aproape de modelul japonez, cu o valoare de 21.600 de euro. Bineînțeles, rămâne mereu opțiunea unui Dacia Duster în versiune de top, la numai 16.000 de euro.

 

Siguranţă

Suzuki S-Cross a trecut prin testele de impact acum un an de zile, iar EuroNCAP i-a acordat scorul maxim de cinci stele, cu 92% din punctele posibile adunate la capitolul protecţia adulţilor. Lista de dotări pentru siguranţă este completă cu şapte airbaguri inclusiv cortină şi pentru genuchi, ranforsări în portiere, ABS, EBD, asistenţă la frânare şi ESP.

Odată cu faceliftul, lista de sisteme de siguranță se îmbogățește cu pilot automat adaptiv și cu asistență la frânare cu radar. Această ultimă funcție are două trepte de reglare a intervenției. Indiferent pe care o veți alege (să frâneze mai devreme sau mai târziu), SX4 va țiui de fiecare dată când vă apropiați ceva mai tare de mașina din față. Ba chiar vă veți trezi că fânează când nu e cazul. Cred că e nevoie de o reglare a sensibilității radarului pentru a feri șoferii de incidente neplăcute.

 

Ţinută de drum

Când vine vorba despre ținută de drum, Suzuki SX4 este o propunere confortabilă, suspensia fiind calibrată pentru a primi cu stoicism o mulțime de șocuri din partea carosabilului autohton. Trebuie să invocăm și acum lipsa rafinamentului, întrucât suspensia este ușor zgomotoasă. Să ne gândim însă și la concesii, având în vedere că SX4 este una dintre cele mai accesibile propuneri din segment.

Ieșirile în teren accident sunt recomandate, însă cu măsură. Pentru că SX4 rămâne un crossover, nu un off-roader pur, așa cum erau vechile modele Suzuki în urmă cu câteva decenii.

Există o tracțiune integrală care vă poate scoate din bucluc atunci când aderența nu este perfectă. Cuplați modul Snow al selectorului amplasat pe consola centrală și diferența este notabilă. Există un mod Auto, există și unul Sport și există și funcția Lock pentru cei mai fanatici.

 

Vizibilitate

Suzuki SX4 oferă o poziție înaltă de condus și nu pune mari probleme de vizibilitate. Luneta este bine proporționată, iar montanții nu sunt foarte mari. Cei frontali mai pun unele probleme în viraje strânse.

 

Tehnologie

Lucrurile s-au îmbunătățit substanțial pentru noul SX4, odată cu faceliftul. Asta pentru că în centrul planșei de bord a apărut același sistem multimedia ca în cazul lui Vitara.

Am apreciat în nenumărate rânduri ușurința în utilizare a sistemului multimedia. Este prietenos, are o grafică decentă și se mișcă destul de bine. Este cu siguranță mult mai rapid decât SYNC 2, sistemul folosit de Ford, iar senzorul tactil funcționează mai bine.

Prin urmare, Suzuki a rezolvat problemele de conectivitate și a păstrat dotările esențiale cum sunt senzorii de lumini și ploaie, climatizarea pe două zone și scaunele încălzite.

 

Design

Modul în care a fost redesenat noul SX4 poate crea multe comentarii. Dincolo de chestiunile de gust, trebuie să apreciem faptul că japonezii nu caută să uniformizeze designul așa cum se întâmplă în cazul altor conaționali și nu numai.

Prin urmare, oricât de controversate ar fi liniile noului SX4, ele sunt de apreciat pentru că nu se aliniază unui trend din ce în ce mai criticat. Vezi un SX4 pe stradă și ești sigur că el este. Nu-l poți confunda cu un Vitara.

 

Suzuki SX4 este disponibil prin Autopadova Bacau cu 7 ani garantie.

 

 

 

 

 

Please reload

Noutati

December 8, 2018

Please reload

Archive
Please reload

Search By Tags
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square